Desenul e talentul meu

Text de Oana Sandu

Îmbrăcată în blugi și o bluză albă din pânză topită cu motive florale, cu părul lung si drept, cu ochii căprui machiați discret cu o linie fină de tuș negru, Sorina Călinescu, o tânără de 18 ani din comuna argeșeană Corbeni, îi spune emoționată trainerului de dezvoltare personală că a impresionat-o mult povestea ei. Cu câteva minute în urmă, Sorina și alte peste 40 de tinere din sudul țării au participat la un workshop de dezvoltare personală unde Oana Radu, HR de profesie, le-a povestit cât de grea i-a fost copilăria marcată de o mamă acuzatoare și despărțirea părinților dar cum asta i-a dat putere să meargă mai departe și să-și croiască o carieră frumoasă motivând echipe și oameni.

Povestea a marcat-o pe Sorina fiindcă și-a amintit de cât de frumoasă și liniștită a fost copilăria ei din Corbeni, comuna din Argeș unde s-a născut, un loc care i se pare de poveste, mai ales iarna, dar și în plimbările dese pe care de mică le face la barajul Vidraru. Împreună cu sora mai mare a copilărit într-o familie iubitoare, pe care părinții – mama, profesoară de română, tata, muncitor la o fabrică de piese auto – au clădit-o pentru fiicele lor. Gândul ăsta că trebuie să fie recunoscătoare pentru norocul pe care l-a primit a cuprins-o curând, în ultimul an de liceu, când a început să se gândească mai echilibrat la viitor, la ce are și ce și-ar mai dori să aibă. Și-a dat seama că ce o anima înainte în primii ani de liceu – să aibă prieteni populari in școală sau să meargă în cluburi – nu sunt lucruri atât de importante. „Mereu sunt lucruri de care ești nemulțumit”, spune Sorina, așa că mai degrabă te gândești la cele cu adevărat importante.

Desenul e unul dintre aceste lucruri importante – talentul Sorinei pe care și-l exersează de la 4-5 ani de când mâzgălea pe fețe de masă sau o ruga mereu pe mama să-i deseneze un cap de om ca să continue ea cu restul.

Mama, văzând că-i place să se joace cu creioanele, a dat-o pe mâna unei colege profesoară de desen. De atunci și până acum, când face pregătire pentru examenul din toamna asta la Grafică, la Universitatea Națională de Arte din București, Sorina a lucrat cu „doamna Stoica”, așa cum vorbește despre doamna care a format-o „în spiritul esteticii și frumosului”. Desenul și cercul doamnei, numit „Culoare și vis”, au început să-i capteze toată atenția. La cerc învăța jocuri de creativitate, cum să creeze figuri și forme de la niște simple linii și jocuri de culoare și amestecuri. Mulți ani s-a dus împreună cu doamna Stoica la Festivalul Tradițiilor din zonă unde a expus picturi de la cerc.

Când a mai crescut și a ajuns și la școală a început să participe și la concursuri internaționale de pictură. Primul premiu a fost într-a II-a sau a III-a, o medalie de bronz care a făcut-o extrem de fericită. Cu efortul părinților, a și participat la unele competiții, Slovenia (în doi ani cel mai mare premiu), în Portugalia, Turcia, Italia, Japonia (medalie de aur la concursul Toyota).

S-a gândit mult atunci când a dat admitere la liceu, dacă să aleagă unul de arte sau unul teoretic. Nu știa cât de mult se poate baza pe talentul său așa că a ales secția de filologie de la Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș. Nu regretă neapărat alegerea fiindcă oricum face pregătire în particular, și încearcă să deseneze cât de mult poate, după ce termină cu învățatul pe la școală, chiar forțându-și mama să stea nemișcată ca să exerseze portretul. Deși la începutul anului școlar a simțit ușoare presiuni de la familie, prieteni, chiar și profesori referitor la următoare alegere, cea a facultății, și chiar dacă a încercat în timpul liceului să se pregătească la istorie, română și geografie în ideea că ar fi bine să aibă un plan B pentru admiterea la Drept sau alte facultăți, de data asta știe clar că va încerca să intre la Facultatea de Arte, în Capitală. Și-a dat seama că trebuie să-și asculte sufletul: „am talentul acesta, e al meu, e ceva unic, de ce să nu continui pe partea asta?”. Vrea să devină grafician și și-ar dori să lucreze în publicitate. „[În viitor] mă văd destul de sus, văd munca mea peste tot. Am pictat de mică, îmi place să fac asta, mă descurc în domeniul acesta, de ce să nu folosesc asta pe mai departe”.
Anul ăsta e unul dintre anii importanți ai Sorinei, o fată simplă din Corbeni, cum își spune, și unul dintre atuurile sale e că până acum a învățat două lucruri: să aprecieze ce are în viața și să se folosească cu încredere de talentul său. În cadranul „eu în viitor” dintr-o schemă primită la workshopul de dezvoltare personală de la finalul lui martie a scris: „tot ce-mi doresc pentru viitorul meu este să reușesc să devin independentă și stăpână pe mine însămi”.

*** Povestea face parte din proiectul Inspirație pentru Viitor, derulat în parteneriat cu Avon Cosmetics România.

Dansul la sat

Când ai dansat ultima oară o horă la sat? Închide ochii…Auzi muzica, pașii, simți corpul cum se mișcă, îți simți mâinile și alte mâini în stânga și în dreapta.

Dansul este o formă de comunicare, de cunoaștere, de susținere reciprocă. Dansul ne unește la orice vârstă  și ne face să ne simțim în largul nostru.

În fiecare sâmbătă dimineață, în Lupșa de Jos, Mehedinți, tinerii din sat se adună la Centrul pentru Tineret Constantin Ghindă pentru a dansa. Vin pe jos sau cu bicicleta, deschid clădirea cu cheia aflată în școala de lângă, dau drumul la muzică și așteaptă să înceapă.

12630792_10154015792679742_1795641643_o

IMG_2236

În ansamblul Dorulețul din Lupșa de Jos s-au înscris tineri de 11, 12 ani până la tineri care merg la liceu. Învață dansuri populare din mai multe zone ale țării și cântece oltenești cu un profesor care vine din Turnu Severin în fiecare weekend. Cel mai inedit dans ni s-a părut Bătuta de la Gruia, singurul dans oltenesc care începe cu piciorul stâng.

Ansamblul a fost înfiinţat în vara anului 2013, la iniţiativa preşedintelui Asociaţiei Fiii Lupşei, Mihai Corcodel. Au câștigat numeroase premii pe județ la concursuri de ansambluri de dans neprofesionale.

 

Mergând la Eșelnița pentru Gala Voluntarilor, am descoperit  și Ansamblul folcloric Dunav din Svinița. Am aflat că graiul vorbit la Sviniţa este arhaic, ceea ce înseamnă că grupul, comunitatea este cea mai veche dintre cele ce trăiesc la nord de Dunăre, stabilându-se aici cu mult înainte de celelalte comunităţi sârbeşti.

IMG_1887

Tinerii din ansamblu participă la multe festivaluri cu dansuri populare sârbești și românești câștigând multe premii de-a lungul vremii.

IMG_1978

 

Svinița mai este cunoscută și pentru Festivalul Smochinelor, care are loc, de obicei, în ultima duminică a lunii august. În această comună, din care Dunărea se vede într-o panoramă superbă, sunt plantații de smochini, iar localnicii spun că aici smochinul crește aidoma prunului sau corcodușului, în restul Olteniei. Din aromatele smochine, localnicii prepară dulceață și țuică, produse tradiționale cu marcă înregistrată: Dulceața de smochine de Svinița și Țuica de smochine de Svinița.

Localitatea Svinița este situată în vestul extrem al județului Mehedinți, la 46 de kilometri de Orșova, aici populația fiind în majoritate de peste 95 la sută de naționalitate sârbă, vorbitori de limba sârbă, o minoritate etnică la care tradițiile și obiceiurile sunt respectate din generație în generație. (Sursa: http://www.jurnalromanesc.ro)

Când le facem o vizită să îi surprindem la repetiții?