Tot ce i-a trebuit Danielei Floroiu ca să înceapă să lucreze pentru ea și pentru comunitatea din Corbeni, Argeș, a fost să îndrăznească. La 48 de ani, povestește uneori cu aerul unei adolescente care tocmai și-a descoperit o nouă pasiune despre mărgelele pe care le meșterește de vreo doi ani. Nu-i vorba de mândrie, deși când își înșiră modelele pe masă are cu ce să se laude, ci de bucuria de a crea ceva frumos.
Tot timpul ai ceva de învățat. Eu sunt curioasă, tot timpul vreau să învăț mai multe, mă gândesc că aș putea să fac ceva mai frumos.
A moștenit din talentul mamei, care e meșter popular: coase, țese, tricotează, croșetează și împletește. Modestă, Daniela nu se consideră la fel de îndemânatică, dar spune că are ambiție. Cea care i-a pus acul în mână, înainte de a merge la școală, a fost totuși bunica. Stătea în ultima casă de sub pădure din comună și le învăța, pe Daniela și sora ei, să coasă și să brodeze fețe de mese, cuverturi și lenjerii. Nu era loc de discuții. Bunica spunea:
Trebuie să înveți, trebuie să faci.
Coseau la lumina lămpii, iar mai târziu au învățat și să tricoteze. Așa a ajuns să-și facă, prin clasa a IX-a, când mama nu i-a cumpărat treningul pe care și-l dorea, un pulover cu dungi care imita modelul.
Meseria spre care s-a orientat n-a avut însă nicio legătură cu lucrul de mână sau obiceiurile populare. A fost timp de 27 de ani operator de mase plastice într-o întreprindere din Curtea de Argeș. Făcea naveta 22 de kilometri până la serviciu, unde asambla carcase pentru aspiratoare sau râșnițe. Niciodată nu i-a plăcut ce lucra. Mergea la muncă pentru că trebuia să aducă bani acasă pentru copii. „La un momentat dat am obosit. Am renunțat.” Era prin 2013, iar copiii îi spuneau că acum că au crescut, nu mai trebuie să se streseze. A început și să călătorească în Franța, unde lucrează soțul. Ea nu muncea, dar nu putea să stea degeaba.
A vrut întâi să tricoteze, însă i s-au părut scumpe cârligele și materialele. Plimbându-se prin magazine, a descoperit mărgelele.
„Vorba soțului meu: «Când văd colorat, sunt ca curcanul». Și zic: «Hai să fac mărgele!» N-am știut cum, n-am avut nici cea mai vagă idee, mi-am inventat tot felul de războaie și am reușit să fac.” Se consulta cu mama și cu sora când vorbeau pe internet. Primul model a fost după un motiv popular, o înșiruire de cuburi din biluțe negre, roșii și verzi. De-atunci a făcut mii de brățări și coliere, cărora le spune „zgărdane”. Pe unele le-a vândut, pe altele le-a dat cadou. Acum are și atestat de meșter popular pentru bijuterii.
Cam în aceeași perioadă, în lunile pe care le petrecea în țară, a întâlnit-o pe Maria Martinescu, cea care a coagulat oamenii din Corbeni într-o asociație. A descoperit că au nemulțumiri comune, cum ar fi că nu sunt activități pentru copii și bătrâni. Din acest motiv crede că a ajuns și tatăl ei, în vârstă de 74 de ani, să se izoleze în casă.
„Zice: «Dacă ies din curte, ajung la cârciumă, unde toată lumea bea. Ce să fac, beau și eu… Nu mai am prieteni, au murit, ce să fac?»”
De-atunci au început să gândească la ateliere, locuri de joacă și un muzeu de meșteșuguri. Nu știe pe ce să se axeze și ajută oricând e de lucru în asociație, pe care au numit-o „Corbeni Plai Argeșean”. Spune că o face să se simtă utilă. „În tot ce fac pun un pic de dragoste.”
Încă nu știe cum să-și valorifice pasiunea pentru mărgele, poate și pentru că niciodată n-a întrebat-o nimeni ce ar vrea să facă sau de ce are nevoie. Familiei îi plac, dar nici soțul, nici copiii nu văd o finalitate în orele petrecute în fața biluțelor. Acum Daniela vrea să facă ateliere cu copiii din localitate în care să-i învețe atât mărgele, cât și să coasă și să țeasă. Spune că e doar un voluntar în asociație, „un simplu cetățean”. „N-am avut voie niciodată să mă evidențiez eu prin nimic. Tot timpul a trebuit să fiu undeva în urmă. Ajut pe alții să se evidențieze, dar eu n-am ieșit în față cu nimic.” Nu are resentimente în voce, spune că îi place să fie acolo, în „mulțimea care susține ce trebuie făcut”.
Maria Martinescu o vede pe Daniela drept stâlp de bază în comunitate. „Ea zice că n-a ieșit niciodată în evidență, dar este un exemplu că oricine vrea să facă ceva poate să facă.” Crede că a progresat mult. „A înflorit cumva. A căpătat curaj. N-a ajuns încă să creadă foarte mult în ea, dar realizează că este un om valoros, care poate să ofere ceva celorlalți.”
Pentru început, Daniela împărtășește oricui pasiunea pentru frumos și dorința de implicare. Și e suficient pentru a pune în Corbeni rotițele în mișcare.