Ilie și meciul de fotbal

Ilie este al treilea băiat din familia lui. Pe terenul de fotbal este cel mai talentat dintre toți, iar profesorul de sport l-a ales în echipa școlii.

La o săptămână de la anunț a aflat că va pleca la un concurs de fotbal. Era pentru prima dată în cei 14 ani când pleca din Eșelnița. Și tocmai în Arad, cu trenul.

Profesorul le-a explicat ce presupune un asemenea concurs, ce trebuie să facă sau cum să nu facă.

Ați înțeles? Fiți fără griji, vom câștiga! Veți fi cei mai buni! Aveți întrebări?

Da, dl profesor, am eu una. Ce sa iau cu mine? Iau ligheanul de acasă cu mine?

Poftim? răspunde profesorul înghețat.

Nu, Ilie, acolo sunt dușuri.

Colegii râd, iar Ilie își ascunde fața. Nu înțelegea de ce râd colegii. El așa se spală în fiecare seară.

Fundația PACT împreună cu DOR au organizat un atelier de storytelling pe 30 și 31 octombrie 2015. Patru organizații comunitare din Eșelnița, Arcani, Malu Mare și Corbeni au venit în București  pentru a descoperi instrumente,  metode, tactici prin care poți construi povești care să emoționeze și să ne conecteze.

Oana Sandu, jurnalist DOR și trainer al acestui atelier, le-a spus participanților că fiecare organizație, grup de oameni, are măcar o poveste.

Viețile cu care vă întâlniți în fiecare zi sunt cele pentru care luptați. Scoateți-le voi la suprafață, cu delicatețe. Alegeți personajele-etalon ale comunității voastre. Lucrați împreună ca să le dați mai departe mesajul, le-a spus Oana participanților.

Sfiștofca, județul Tulcea

(c) Petruț Călinescu

Fiecare om este o poveste

Atelier de storytelling

Fundația PACT împreună cu DOR au organizat un atelier de storytelling pe 30 și 31 octombrie 2015.

4 organizații comunitare din Eșelnița, Arcani, Malu Mare și Corbeni au venit în București  pentru a descoperi instrumente,  metode, tactici prin care poți construi povești care să emoționeze și să ne conecteze.

Conținutul atelierului va ajuta cele 4 grupuri locale să spună povești bune care să le crească vizibilitatea, a proiectelor pe care le propun, a oamenilor direct implicați în acțiunile comunitare și implicit a comunităților lor.

În plus, pe parcursul proiectului Oamenii sudului, fiecare organizație comunitară va realiza un material  ,folosind metoda storytelling-ului, ce va fi publicat pe această platformă.

 

Aparțin unui loc binecuvântat

Sunt mulți oameni în Eselnița, județul Mehedinți, care au inițiativă și lucrează de mulți ani în folosul comunității lor.

Pe 15 octombrie, acest grup local împreună cu membrii Asociației Comunității Eșelnița Cazanele Dunării a participat la un atelier de prioritizare a nevoilor de comunicare și strângere de fonduri, în cadrul proiectului Oamenii sudului.

POQE0332

Timp de câteva ore, am spus povești despre implicare și perseverență și am vorbit despre importanța comunicării și provocările strângerii de fonduri.

În cadrul atelierului, membrii Asociației Comunității Eșelnița Cazanele Dunării s-au gândit la cele mai importante schimbări pe care le-au observat în jurul lor în ultimii patru ani. A urmat apoi un exercițiu de imaginație, care i-a provocat să se gândească la felul în care va arăta comunitatea lor în viitor. Și-au imaginat că merg prin comunitate și au descris ce aud, ce văd, ce simt și ce fac. Pornind de la aceste experiențe individuale, au desenat împreună harta Eșelniței din viitor. Exercițiul a fost menit să evidențieze viziunea și misiunea lor ca grup.

“Simt că aparțin unui loc binecuvântat”, a spus, la final, Elisabeta Păcuraru, vicepreședintele Asociației Comunității Eșelnița Cazanele Dunării.

Pentru a afla nevoile asociației pe partea de comunicare și strângere de fonduri, am pus pe hârtie activitățile de până acum și ce și-ar dori să mai facă în perioada următoare. În urma discuției de grup și folosind metoda 3,2,1, am prioritizat cele mai importante nevoi ale organizației.

Membrii asociației vor să învețe să facă prezentări și discursuri reușite, să folosească aparatul de fotografiat și de filmat pentru a-și promova comunitatea, să organizeze evenimente și să realizeze materiale de promovare. În privința strângerii de fonduri, vor să afle cum să mobilizeze resurse noi, de la donatori individuali și firme din zonă, cum să lucreze cu voluntarii și să organizeze evenimente reușite și cum să comunice mai bine cu donatorii.

Pe baza acestei liste, vom construi următoarele două ateliere, în care vom lucra aplicat cu instrumente de comunicare și strângere de fonduri, iar asociația va gândi o planificare strategică a activităților în funcție de proiectele pe care le desfășoară. La final, vor alege o activitate din planurile de comunicare şi strângere de fonduri și o vor implementa.

Eșelnița este una din cele patru comunități implicate în proiectul Oamenii Sudului, alături de Arcani (Gorj), Corbeni (Argeș) și Malu Mare (Dolj). Reprezentanții celor patru asociații locale incluse în proiect vor mai participa la un training de storytelling, susținut de partenerii de la Decât o Revistă, și la ateliere pe metoda Most Significant Change.

În paralel, platforma online Oamenii sudului va strânge povești despre oameni cu inițiativă şi comunități din sud în care s-a produs o schimbare în bine. Pentru că doar poveștile spuse pot să inspire!