Author: Cristina Botezatu

În curtea grădiniţei din satul Ocolna, din judeţul Dolj, pe o scenă din scânduri de lemn, în jur de 25 de preşcolari romi, îmbrăcaţi cu costume tradiţionale româneşti, cântă „Aseară ţi-am luat basma”, îndrumaţi de educatoare. Copiii mai mari şi părinţii îi privesc din public zâmbitori, în timp ce piticii bat din palme, când cu mâinile spre stânga, când spre dreapta, fără să se sincronizeze. Glasurile fetiţelor, mai multe la număr, se aud mai tare, în special când ajung la ultimul cuvânt al versului, pe care nu-l cântă, ci îl strigă: „Basma!”.

Preşcolarii sunt veseli sub cerul de octombrie, la fel şi adulţii, care se bucură nespus că, din toamna lui 2015, copiii lor nu vor mai avea căldură de la sobe, ci de la o centrală termică. Activitatea face parte din proiectul Un pas către viitor, propus de către Grupul de Iniţiativă Ocolona Fundaţiilor PACT şi Vodafone România. Violeta Modan, directoarea Liceului Teoretic Amărăştii de Jos, din structura căreia face parte Grădiniţa Ocolna, şi Hagi Stoican, coordonatorul proiectului şi unul dintre cei mai activi membri dintre cei opt ai Grupului, fondat în 2013, au obţinut suma de 31.500 lei cu ajutorul căreia au instalat în grădiniţă o centrală termică pe lemne.

Satul Ocolna, aflat la 10 kilometri de centrul comunei Amărăștii de Jos, are 1.360 de locuitori, toţi de etnie romă. Dintre aceştia, 136 sunt preşcolari şi învaţă dimineaţa, în cele patru săli ale grădiniţei.

De-a lungul anilor, au tot fost probleme: sobele fie nu se încălzeau, fie scoteau fum şi educatoarele erau nevoite să lase uşa deschisă pentru a nu ţine copiii în gazele toxice, iar atunci intra frigul. Alteori, pur şi simplu, sobele aveau nevoie de reparaţii.

Dacă le îndesau prea mult cu lemne, se desfăceau plăcile de teracotă. Femeia de serviciu făcea focul de la cinci dimineaţa, chiar dacă orele începeau la nouă, căci dura mult până se încălzeau încăperile. Pe hol, copiii scoteau abur de la diferenţa de temperatură. Iarna, creștea numărul absențelor pentru că mulţi copii răceau şi părinţii refuzau să-i mai aducă la grădiniţă. De exemplu, anul trecut, din octombrie până în martie, 75 de copii au adus scutiri medicale.

Coordonatorul proiectului, Hagi Stoican, un paracliser în vârstă de 30 de ani şi tatăl a doi băieţi, nu se teme de responsabilităţi. „Eu din prima clipă când am auzit că se formează un grup de iniţiativă, m-am oferit voluntar”.

Se mândreşte că a luat examenul de bacalaureat după absolvirea Liceului din Amărăştii de Jos şi că îi poate motiva atât pe fii lui, cât şi pe ceilalţi preşcolari şi elevi. La vremea lui, Hagi n-a prins loc în singura grupă de grădiniţă din Ocolna, iar în clasa I, în loc să înveţe programa şcolară, a trebuit să înveţe să vorbească bine limba română. De mic, a vrut să ajungă preot şi încă visează să facă facultatea de teologie la fără frecvenţă.

Pe lângă slujba de paracliser, Hagi cultivă pepeni verzi. De la un curs de antreprenoriat de trei zile a învăţat cum să găsească o piaţă de desfacere, cum să aibă profit şi să afle cerinţele pieţei. „Când eram mic, nu-mi doream decât o bicicletă. Tata lucra ca tractorist şi, pentru că eram patru fraţi, trebuia să ne ia tuturor, dar nu a reuşit”. Fiul cel mic îi cere deja tabletă, iar cel mare telefon. Le-a promis că le cumpără peste câţiva ani, însă doar dacă învaţă bine. Nu vrea să aibă atitudinea tatălui lui, care nici nu l-a mustrat, dar nici nu i-a impus nimic. Elevilor de clasele V-VIII care mai fac probleme le-a explicat că o să vină momentul când o să le pară rău că a trecut şcoala pe lângă ei. „Cei care nu termină studiile, o să ajungă la furat, să facă scandaluri sau apucă pe căi greşite”, spune Hagi, „Dacă termini o şcoală, acumulezi mai multe cunoştinţe şi ştii ceea ce e periculos pentru tine şi ceea ce e bun, ţi se schimbă percepţia şi faţă de viaţă şi faţă de educaţie”.

Când vorbeşte despre frigul din clase, pe care l-a îndurat Mirel, fiul lui cel mare, ochii albaştri ai lui Hagi îşi cam pierd strălucirea. „Au îngheţat copiii, a trebuit să luăm un radiator”, îşi aminteşte coordonatorul de zilele când nu-şi ducea băiatul la grădiniţă din cauza viscolului. Evita să îl scoată din casă, pentru că răcea şi zăcea mult timp apoi. Până la vârsta de trei ani, Mirel a vorbit limba romani, dar de când a mers la grădiniţă, părinţii au început să-i vorbească în româneşte, ca să îi fie mai uşor. A învăţat repede să numere, să recunoască culorile, să recite poezii și acum e în clasa I.

Când s-a implicat în proiect, Hagi s-a gândit la Ionuţ, fiul de trei ani care a intrat la grupa mică în toamna lui 2015, alături de alţi 38 de pitici. Nu voia să treacă şi el prin problemele cu care s-a confruntat Mirel. De obicei, mama îl trezeşte pe Ionuţ pe la 8 şi îi dă micul-dejun – cel mai mult îi plac laptele şi oul. La 9, unul dintre părinţi îl duce pe Ionuţ de mână la grădiniţă. De multe ori, îl aşteaptă pe hol până la 12, în caz că are nevoie de ceva sau plânge. Încă nu vorbeşte limba română bine şi nu înţelege ce spune educatoarea. Ionuţ ştie să numere până la cinci; zice „unu”, „doi”, „trei”, „patru”, iar pe „cinci” îl strigă tare, cu entuziasm. La prânz, după ce se întoarce acasă, povesteşte despre poezii, despre cum face vântul, despre morişti.

Grupul de Iniţiativă şi-a propus să sprijine cadrele didactice din Ocolna şi să consolideze legătura între familie şi grădiniţă.

Vara trecută, în cadrul activității „Grădiniţa estivală”, părinții au vizitat grădiniţa alături de copiii lor, care urmau să intre în grupa mică, pentru a-i obişnui mai uşor cu noul mediu, diferit de cel de acasă. Cadrele didactice au pregătit atunci diverse jocuri pentru a-i atrage pe cei mici.

Educatoarea Luminiţa Drâgnei, de la grupa mijlocie, are 47 de ani şi, la fel ca celelalte trei colege, face naveta din oraşul Dăbuleni, aflat la 10 kilometri de Ocolna. Îşi aminteşte că înainte de instalarea centralei termice toţi copiii se îngrămădeau pe scăunele în jurul sobei de teracotă, dar acum temperatura e constantă în toată grădiniţa, inclusiv pe coridor. „Copiii stăteau îmbrăcaţi cu hăinuţele; cei care erau mai aproape sobă şi le dădeau jos”, spune educatoarea, care, într-o zi de iarnă, a pus termometrul lângă sobă şi a văzut mercurul oprindu-se la 14 grade.

Educatoarea spune că îi place mult ceea ce face pentru că are şansa să şlefuiască caracterul oamenilor. „Personalitatea noastră se imprimă asupra copiilor: regăsim gesturile noastre, cuvintele noastre în comportamentul lor. Avem un mare cuvânt de spus şi o mare responsabilitate în drumul către viaţă al copiilor”. La grupa mijlocie are patru copii care nu au reuşit încă să se desprindă de mămici, pentru că nu vorbesc română în familie. Mamele stau în clasă, alături de copii şi traduc poveştile pe care le citesc educatoarele. În sala de 20 m2 nu prea au spaţiu nici pentru copii, darămite şi pentru mame. Ca să se descurce, Drâgnei a învăţat cuvinte uzuale în romani: „cum te cheamă”/ „sar busos”, „băiat”/ „ćhavo”, „fată”/ „ćhaj”. Ştie şi culorile. Abia la grupa mare culege roadele, când preşcolarii încep să vorbească româneşte corect.

După ce i-au privit pe copii în clasele de la grădiniţă, unde nu mai dârdâiau cu creioanele în mână, membrii Grupului de Iniţiativă Ocolna au căpătat mai multă încredere. La finele proiectului Un pas către viitor, s-au întâlnit pentru a identifica și alte nevoi ale comunităţii. Una dintre cele mai importante este o clădire nouă pentru preşcolari, pentru că spaţiul pe care îl are grădiniţa acum nu va mai fi suficient în viitor. În ultimii doi ani s-au născut peste 120 de copii. Vor să le amenajeze un spaţiu nou şi un teren de sport.

Poveste scrisă în cadrul rundei de finanțare Implicat în comunitatea mea derulate în parteneriat cu Fundația Vodafone România.

Doamna Geta, o femeie înaltă și hotărâtă, își dă jos papucii negri, prăfuiți de la mersul pe drumul neasfaltat și își pune botoșii croșetați cu lâna ei de către o vecină din sat. Ea nu croșetează decât șosete. Se așază la războiul de țesut, vechi de 70 de ani și începe să apese cele două pedale din lemn. Astfel se pun în mișcare două ițe, care la rândul lor ridică firele de urzeală prin care doamna Geta introduce cu răbdare bucăți colorate de material.

Geta Duțu are 58 de ani și vine la Centrul Multifuncțional din satul brăilean Lanurile, ca să îi învețe pe copii un meșteșug uitat. Când s-a căsătorit, a primit războiul vechi de 70 de ani de la soacra ei. La el a făcut preșuri, cuverturi, carpete pentru mai tot satul.

De vreo șapte ani, de când i-a murit unul dintre cei cinci copii, doamna Geta nu prea mai țese. E nevoie de multă concentrare, iar ea nu o mai are, mai ales la lucrări complicate. La preșuri e mai ușor, așa că a acceptat provocarea celor de la Centru. În plus, nu e singură. O mai ajută și Sanda Sâmpetru.

Tanti Sanda are 77 de ani, e văduvă de aproape un an, are cinci nepoți și 18 găini. Ca și cele trei surori ale ei, s-a măritat cu o zestre țesută la război de mama. Astăzi „nu mai țese nimeni”, se plânge ea. „Iau totul gata făcut și sunt niște prostii”.

Iulia, o fetiță de zece ani, a învățat să țeasă de la tanti Sanda. A urmărit-o atentă și apoi a făcut exact ca ea. Iulia e în clasa a IV-a și e printre ultimii copii care se îndură să plece de la Centru, seara, după mai multe ateliere.

Crede că la țesut cele mai importante sunt picioarele, iar ea loveşte mereu ritmic şi cu putere în pedalele războiului.

Pentru că acasă se plictisește, Iulia participă la aproape toate atelierele de la Centrul Multifuncțional: chitară, vioară, orgă, dansuri populare, cor. Centrul mai găzduiește și ore de arte plastice, dansuri moderne, șah sau pregătire la matematică.

Toate aceste activități sunt posibile pentru 80 de copii datorită Grupului de Inițiativă pentru Dezvoltare Integrată din satul Lanurile.

 

Cu finanțarea de 31.500 de lei obținută în septembrie 2015 de la Fundațiile PACT și Vodafone România, localnicii au cumpărat un pian digital, o orgă, două viori, patru chitare și un acordeon. Au adus de două ori pe săptămână și un psiholog care să discute cu elevii de clasele a VII-a și a VIII-a, dar și cu părinții lor despre abandon școlar. Doamna Geta și-a pus războiul la bătaie pentru toți copiii care vor să învețe țesătorie. La jumătatea lunii aprilie, copiii cuprinși în proiect vor merge în prima lor excursie de trei zile la Iași, Suceava și Piatra Neamț.

Coordonatorul grupului format din opt oameni este Daniel Ivan, învățător la clasa a II-a la școala din sat și profesor de chitară și vioară la Centru. Daniel, în vârstă de 34 de ani, vine dintr-o familie simplă de dascăli. Mama și tatăl său încă mai predau la școala din sat, iar sora lui e profesoară de limba română la o școală din Constanța. Învățătorul ar vrea ca cei mici să aibă parte de ceea ce el nu a avut în copilărie. I-ar fi plăcut, de exemplu, să învețe să cânte la pian la vârsta Iuliei.

Daniel nu e plătit pentru zilele petrecute la Centru, incluisv weekendurile, dar nu se plânge, ba dimpotrivă. Spune că face toate aceste lucruri pentru că se simte dator să dea mai departe ceea ce el știe, fie că e vorba de lecții de chitară sau de vioară. O spune cu modestie și oarecum rușinat că trebuie să înșire lucrurile la care se pricepe. Nu vrea ca lumea să creadă că se laudă. În plus, știe ca e doar la început de drum.

Proiectul finanțat de Fundațiile PACT și Vodafone România a fost prima acțiune a grupului de inițiativă. Speră să mai fie și altele. Satul are copii talentați care merg din păcate să danseze și să cânte pe la vecini pentru că în Lanurile există sală de festivități și cămin cultural doar cu numele. Momentan, prima este ocupată cu tomberoanele care nu au fost încă împărțite pe la oameni, iar căminul nu e funcțional.

În timp ce doamna Geta țese, tanti Sanda croșetează o vestă. În jurul lor, 24 de copii de la clasa pregătitoare până la clasa a VI-a, cântă. Încep cu un cântec despre primăvară, apoi continuă cu unul despre copilărie, și altul despre mamă. La cel din urmă, le dă tonul de la pianul electric, Iulia. Urmează solo-ul unui băiat de 11 ani, blonduț cu ochii mici despre care profesorul de cor spune ca este foarte talentat. Și tanti Sanda crede asta. După ce băiatul termină de cântat, lasă andrelele și aplaudă împreună cu ceilalți copii. Îi place la Centru: „Mai auzi o vorbă de la unul, de la altul, un cântec”.

În limbajul ONG-istic, o astfel de activitate se numește transfer intergenerațional. Pentru Daniel și participanți este o șezătoare. Una ceva mai modernă, care are loc ziua nu seara, primăvara nu iarna și din care lipsește soba. Nu lipsesc însă cântecul, voia bună, tradiția, curiozitatea și dorința de a învăța. După ce termină de cântatm copiii dau târcoale războiului, pun întrebări și rând pe rând îi iau locul dommnei Geta la țesut. Pe la ora 15:00, fiecare o ia spre casa lui. Doamna Geta își scoate botoșii, îi pune într-o plasă, se încalță cu papucii negri și pleacă și ea. În urmă rămâne Daniel, să se asigure că totul e în regulă. Mâine copiii au chitară și pian.

Poveste scrisă în cadrul rundei de finanțare Implicat în comunitatea mea derulate în parteneriat cu Fundația Vodafone România.

“Voluntariat înseamnă să dăruiești o bucățică din tine pentru ceilalți, să îi arăți omului puțină afecțiune să poată să își dea și el drumul. Dacă cineva îmi dăruiește ceva, înseamnă că și eu pot să dăruiesc la rândul meu.”