Fotografii de George Popescu
“La început, credeam că nu o să pot să le duc pe toate, mi se părea greu. Era primul proiect în care trebuia eram implicată direct. Dar am zis să încercăm, iar colegii m-au susţinut. Sunt un singur om la centrul de zi şi nu credeam că pot face faţă, erau 17 beneficiari în acel moment.
Noi nu aveam curajul să spunem ce gândim, suntem oameni simpli de la ţară. De-a lungul timpului, am întâmpinat obstacole deoarece sunt persoane cu dizabilităţi. La început, oamenii nu erau receptivi, persoanele cu dizabilităţi erau ţinute într-un colţişor.
A fost dificil să ieşim în faţă cu un centru, ne era teamă. Copiii cu dizabilităţi nu erau o problemă importantă pentru comunitate, li se părea că ei nici nu ar fi trebuit să existe.
Prima dată, am avut un curs de dezvoltare comunitară în comunitate, nu ştiam să le zic prea multe. Cineva m-a întrebat “ ce faceți voi?” și nu am ştiut ce să-i răspund. Dar când s-a derulat cursul, în discuţiile pe care le-am avut, am constatat că nu suntem ceva care să fie lăsat la o parte. Nu producem, dar putem să schimbăm ideiile oamenilor și putem să arătăm cine suntem noi.
Eu am reuşit să-mi înving temerile. Am ajuns să merg să pun cutii de donaţii în comuna mea și am pus fotografia copilului meu pe ele. A fost foarte greu să pun aceste cutii, dar oamenii au fost foarte deschişi. O persoană mi-a cerut să pună o cutie şi la el în magazin. Înainte ne rugam noi de ei să ne ajute.
Cu părinţii am început să facem întâlniri lunare. Au început să participe foarte mulţi părinţi, curioşi să vadă ce se întâmplă. Faptul că am fost implicată și că m-am format a contat mult. Acum și părinţii cred în mine pentru că spun că dacă eu reuşesc, reuşesc şi ei.
Cea mai semnificativă schimbare a fost implicarea care mi-a dat curaj, m-a deschis să am curaj să merg mai departe şi mi-a întărit dorința de a lupta pentru ceea ce vreau pentru că nimic nu este imposibil. Indiferent de dificultăți, cred că e nevoie să ascultăm, în primul rând. Mi-aș dori ca dizabilitatea să fie privită ca ceva normal. Toţi simţim nevoia de bucurie, de afecţiune.
Am o mulţumire imensă! Indiferent de greutăţi, când mă gândesc la cei cu dizabilităţi, care transmit atâta bucurie prin gesturile lor uit greul.”
Povestea face parte din proiectul Implicat în comunitatea mea derulat în parteneriat cu Fundația Vodafone România.
—
Povestea comunității din Liești, județul Galați, a fost culeasă și selectată prin metoda Most Significant Change (MSC). Dezvoltarea comunitară presupune de cele mai multe ori schimbări de mentalitate, care sunt foarte greu de măsurat. MSC este o metodă participativă de monitorizare și evaluare, care pe parcursul aplicării generează perspective diferite, complementare despre schimbările apărute într-o comunitate. De asemenea, aplicarea metodei implică beneficiari care pot decide singuri și participativ care este schimbarea cea mai importantă pentru comunitatea în mai multe domenii de activitate.