Satul era foarte frumos, mai ales de sărbători. Crăciunul era aşteptat cu nerăbdare. Bradul se împodobea în curte cu nuci, mere, globuri de lemn. Se arunca peste cei mici, veniţi în colindat, grâu, porumb, orez ca să fie belşug, prosperiate. Pe atunci oamenii munceau şi erau sănătoşi. Duminica erau oamenii la joc, iar luni dimineaţa la lucru. Se ocupau cu lucrul câmpului, creşteau animale şi erau şi buni meşteşugari: fierari, betonişti, făceau pluguri, potcoveau cai. Azi nu mai e de lucru la mână, sunt maşinării. (Dumitru Daniţa, 75 de ani, Eşelniţa Veche)
La Ogradena Nouă erau mulți cehi. Se sărbătorea la Vinerea Mare. Erau baluri ”pemești”. Balurile se țineau duminica și se aduceau fanfare de la Caraș. Oamenii se îmbrăcau nemțește și în costume populare: poale cu șabac. Părinții ne învățau obiceiurile populare și organizam seri de dans popular unde învățau toți să joace. M-au răscolit amintirile pentru că era foarte frumos în satul nostru. Balurile începeau devreme. Lumea juca în drum. La nunți preotul juca cu mireasa când ieșea din biserică. (Dumbravă Ana-Ogradena Nouă)
Sărbătorile erau mai frumoase ca acum. Cu Biserica era foarte greu că nu aveai voie să mergi. La joc mergeau întâi fetele și apoi băieții. (Lenuța Pîrvu)
Învățam la școală despre tradiții și obiceiuri. Nunta se ținea duminica. De Paște mergeam la joc în costume populare. ”Lăsa lumea orice și ieșea frumos la joc”. Horele se țineau la umbra teilor în parcul de pe marginea Dunării. ( Fulga -Ogradena)
Era frumos când eram tineri. De la Paști până la Crăciun erau numai baluri. Nedeia începea devreme. Umblam în opinci. Țeseam la război la lampă ca să ne facem țoale unice. Era un obicei foarte interesant “Mătura”. O fată, dacă nu juca bine sau se încurca sau era lăsată în timpul jocului de băiat, prietenii ei îi dădeau o mătură, iar, când se cânta marşul, pleca acasă cu mătura. Se pare că era un fel de ruşine pentru că a greşit ceva. (Ana Fulga-70 ani-Ogradena)
Părinții se pregăteau cu mâncăruri specifice zonei și sărbătorii respective. Pomul de iarnă era împodobit cu nuci, mere, biscuiți, aceste ornamente dând un miros specific și un sentiment aparte. Balul era obligatoriu 3 zile. Fata care ieșea atunci la joc, ”fata mare” era jucată de băieți în joc înainte. ( Stoicovici Aurica)
Fetele mergeau singure până la joc; uneori jucau de cot una cu alta până le luau băieţii: nu juca fată fără băiat! (Sofia Nicolaescu, 76 ani, Ogradena Veche)
Sărbătorile erau cele mai frumoase în Clisura Dunării. La orice sărbătoare se îmbrăcau în costum popular şi opinci. Aici se vedea gingăşia oamenilor, a fetelor, mai ales, căci ele trebuiau să aibă costume unicat- să nu mai fie altul la fel. Nedeia ţinea 2, chiar 3 zile. Oamenii lucrau pentru nedeie: tăiau animale, făceau mişpais (cozonac). Dacă nu aveau goşci (musafiri), oamenii erau supăraţi. Cine avea casa plină, tot mai primea cu toată inima. (Ana Rogobete, 77 ani, Ogradena Veche)
Sărbătorile erau la fel, dar erau mai multe baluri decât acum şi balurile de Crăciun durau 3 zile şi cele de Anul Nou la fel. (Cherescu Ilie, 70 ani, Tisoviţa)
Trasul clopotelor în noaptea de Bobotează este un obicei specific celor din Ogradena Veche. Tot de aici este şi cel cu pusul busuiocului sub o piatră, iar dimineaţa fetele care-l găseau îngheţat se vor mărita cu un bărbat mai mult bogat decât frumos. Costumul specific mireselor era cu alb şi albastru.
Abia așteptam nedeia. Adunam ”căpară” pentru muzică. Contrar regimului comunist eu mergeam la biserică. Bunicul cânta în strană și tata la fel. Bunicii m-au învățat despre obiceiuri și jocuri. Făceam serbări. Jucam în port popular și cu opinci. (Vasi Liviu-64 ani)
Venea lume multă cu căruțele cu cai. Caii erau împodobiți, iar oamenii purtau costume populare. Se ținea jocul la bunar (fântână), în mijlocul satului. După slujbă jucau puțin în fața bisericii iar apoi continuau în sat după ora 16. Se ținea 2 zile nedeia. Cel mai bătrân lua brâul înainte și se dădeau jocuri de pomană (”Acum s-au pierdut și e păcat!”). Jucau întâi brâu apoi sârbă, ardeleană și doi. Veneau și pemi (cehi) de peste deal. Era frumos atunci! (Ionovici Cornelia- 73 ani- Tisovița)
Foarte frumos, primeam goști (musafiri) din Topleț, din Timiș. Cânta muzica, când veneau musafirii făceam multă mâncare. Oamenii erau simpli și buni. (Paul Elisabeta- 76 ani- Eșelnița Veche)
Începea la ora 16. Veneau copiii îmbrăcați frumos. Preotul începea brâul. Era fanfară. Prima dată începeau bătrânii ”brâul al bătrân” în frunte cu preotul. (Chimigeru Dorina – 70 ani)
Se sărbătorea la Rusalii. Lumea din sat și goștii (musafirii) mergeau toți la biserică. Ei așteptau muzicanții. Preotul lua jocul înainte cu o fată care trebuia să se mărite în anul acela.se mergea după prânz acasă. Cântau muzicanții dintr-un cap în altul al satului și se opreau în centru. Jucau până noaptea când se dădea marșul. Dimineața muzicanții se trezeau și începeau să cânte pe la ferestre. Femeile ieșeau cu prăjituri, bărbații cu băutură. Se mutau de la o casă la alta. (Răduța Ion-88 ani)
Era pe 20 iulie și ținea 2 zile. Jocul începea pe la 4-5 după-amiaza. Căpărașul începea jocul și apoi tineretul. Jucau doar perechile soț-soție. Se ținea în parc, într-un loc amenajat pentru joc. Se purtau costume populare. (Fulga Nicolae)
Jocul începea devreme. Muzica cânta pe la ferestre şi muzicanţilor li se dădea răchie şi ce avea lumea pregătit pentru nedee. Muzica venea la toţi cei sărbatoriţi. (Maria Cojocaru -88 ani).
Nedeile se ţineau în piaţa Ogradenei. Femeile erau îmbrăcate în costumul naţional, iar jocul începea pe la ora 15.00. La nedei se juca brâu, ardeleana; muzica era formată din trompete, taragot, clarinet, bardoane şi tobă. (Rotaru Maria, 77 ani)
Mergeam în colindă, ne întâlneam cu copiii la pod cu chesurile așezate în jurul capului, acestea fiind țesute. Cântam, mergeam din casă-n casă și în schimbul cântului primeam nuci, cozonaci, mere. ( Stoicovici Aurica)
După ce umbla preotul cu icoana, copiii plecau din capul satului la colindat. Primeau mere, nuci, fructe. (Chimigeru Dorina – 70 ani)
În ziua de ajun plecau în colindat copiii. Veneau mulţi copii odată. După ora 12 plecau. Se făceau colacei, mălai cu brânză şi se dădeau şi mâncau copiii. De câte ori umpleau chesul, goleau şi iar veneau. Dacă dai “colindeţ” (mâncarea aduntaă la colindat) la animale, ai noroc la miei, vite, porci, etc. Seara cântau junii colinde, plecau dupa ora 21.00. Umblau până la ora 24.00. Cei care umblau cu “Steaua” intrau în curte şi li se dădea şi câte un pahar de răchie; erau şi fete şi băieţi. Seara se dădeau bani. (Sofia Nicolaescu, 76 ani, Ogradena Veche)
Se făcea o piesă de teatru de către colindători, iar finalul era: “Te cunoşti că eşti boier/ Pune banca pe tăier! (banca= bancnota, tăier=farfurie, taler)” Doar băieţii umblau cu “Steaua”. În colindat seara mergeau şi fete şi băieţi. Se făcea bal în Ajunul Crăciunului. Brâul se juca ca acum, doar că pasul din stânga se făcea în spate. “Floricica” era un fel de joc de împăcare a îndrăgostiţilor certaţi. Era un soi de ardeleană în care cu fata era mereu schimbată. “Poşovaica” era un joc încrucişat pentru bărbaţi. Toată lumea era îmbrăcată în costum popular, abia după ora 24.00 se schimbau în altceva. (Ana Rogobete, 77 ani, Ogradena Veche)
Alte obiceiuri
- ”Cântecul paparudei” – Când era vară se îmbrăcau 2 fete și un băiat și mergeau la fântână și izvoare ”să împrospăteze apa”. Lumea punea bani în găleată. Fata ”paparudă” era mascată și cânta ”Paparudă rudă, vino de mă udă”. Era un simbol de cerut ploaie. ”Dădea apoi Dumnezeu apă!” (Ionovici Cornelia- 73 ani- Tisovița)
- ”Sântoader” – de la 12 nu era nimeni pe stradă, doar paznicul. Se făcea zgomot să plece Sântoader. Nu era bine să muncești. Atunci veneau caii și te copitau.
- ”Fărșangul”– era în februarie. Oamenii se ”boscăiau” (machiau), se costumau în diferite personaje. Jucau jocuri populare românești și doar valsul era de la cehi. ( Miron Ana -66 ani-Ogradena Nouă)
- ”Joi Mari”- Se făcea foc, înainte de Paşte, din lemne de boj (joimarele= plante uscate). Focul se făcea în curtea casei de către mama soacră. Se puneau acolo, la roata focului, pe un “măsai” (faţă de masă) colaci, farfuria cu colivă, cu grâu, o găleată de apă din care se lua apă în cană şi se ocolea focul de 3 ori. Se lua jar pe ceva şi se alergau copiii cu el şi li se făcea cruce la nivelul gâtului. Se zicea “Tatăl nostru” şi se dădea de pomană, chiar se aduceau copii de pe drum şi li se dădea de pomană. Apoi se mergea la râu curat cu un băţ cu flori şi un ban de metal la capăt. Se aşeza pe apă un peşchir (prosop de bucătărie, de regulă, ca să curgă apa peste el şi se dădeau de pomană colaci şi colivă. Se făcea pentru cei care au murit în anul acela. “Toată apa asta ce curge şi tot ce s-a pregătit şi soarele să fie înaintea lui Dumnezeu şi la sufletul lui…” (Sofia Nicolaescu, 76 ani, Ogradena Veche)