Ideea de a crea un muzeu în satul natal pare o idee îndrăzneaţă pentru mulţi oameni, dacă nu chiar imposibilă. Nu acest lucru am putea spune şi despre doamna Augustina Pospişil, căreia i-a venit ideea de înfiinţa în Eibenthal – satul natal – un muzeu al timpului, un “Muzeu de Vechituri” cum îl numește ea.
Ideea muzeului i s-a cuibărit în minte după ce s-a întors de la festivalul dunărean “Diferiţi etnic, dar uniţi cultural’, desfăşurat în iunie 2014, la Eşelnita. Fascinată de raritatea si unicitatea obiectelor vechi ce au fost expuse de către comunitătile etnice din Clisura Dunării, de la piese de mobilier, la cusături, cărţi şi reviste, până la obiecte de uz gospodăresc şi piese de meşteşugărie, Augustina a înteles că poate conserva patrimonial cultural al satului său, patrimoniu care e pe punctual de a se pierde. “Aveam multe obiecte legate de bunica mea, iar casa în care am copilărit era goală, aşa că am pus toate obiectele acolo. Oamenii au început să arunce sau să taie obiectele vechi.”
Şi aşa a luat naştere muzeul de la casa cu numărul 61. Primele obiecte le-a luat de la propria familie, apoi a cerut oamenilor din sat care i-au dăruit, însa anumite piese le-a cumpărat.
Ce poţi vedea în muzeul de la casa cu numărul 61? Cărti religioase foarte vechi, obiecte de mobilier (dulapuri, scaune, paturi), poze înfăţişând obiceiuri şi traditii, obiecte de mobilier (dulapuri, scaune, paturi), poze înfăţişând obiceiuri şi tradiții, piese de vestimentaţie (costume tradiţionale ceheşti), obiecte de bucătărie (ceaun, linguri, suporturi), obiecte de uz gospodăresc (fier de calcat, obiecte folosite în curte şi pe camp), şi diverse alte lucruri care te duc cu imaginaţia într-o lume apusă, dar frumoasă.
Cel mai vechi obiect al muzeului este o carte religioasă de la 1843 pe care Augustina a primit-o de la tatăl său vitreg, care la rândul său o moştenise de la bunici. Războiul de ţesut l-a cumpărat de la cineva din sat şi este considerat o piesă foarte valoroasă a muzeului.
Pentru cei ce nu sunt de prin părţile locului, o vizită la Muzeul de Vechituri din Eibenthal echivalează cu o întoarcere în timp. Fiecare lucru pare că-ți vorbeşte, iar gazda îti explică cu însufleţire povestea fiecărui obiect, povestea locului, povestea oamenilor.
Acolo, în acel loc aruncat înapoi in timp, am avut ocazia – români şi cehi – să analizăm similarităţi între limba română şi limba vorbită de minoritatea cehă din Eibenthal. Aşa am aflat că graiul vorbit de locuitorii din Eselniţa a fost îmbogătit cu multe cuvinte împrumutate de la vecinii nostri “pemi’ (cum li se spune localnicilor din Eibenthal). Redăm şi pentru cititorii noştri câteva exemple, de care se pot folosi dacă ajung vreodata prin părţile locului: credenţ (dulap, cuvânt comun întâlnit în ambele comunităţi); şpais (cămară, cuvânt comun întâlnit în ambele comunităţi), gong (Eibenthal)= gang (Eşelniţa)= corridor; paradais (Eibenthal)=părădaisă (Eşelniţa)= roşie/tomată; ferhanca (Eibenthal)=fereang (Eşelniţa)=perdea; şporhert (Eibenthal)=şpoiert (Eşelniţa)=cuptor;