Meseria de lucrător în tablă se transmite din tată în fiu în familia de gabori. Matei, meşterul de 33 de ani, glumeşte spunând că la ei copiii se nasc cu ciocanul în mână, iar el s-a născut de-a dreptul pe acoperiş şi şi-a tăiat buricul cu foarfeca de tablă.
Primul obiect care se învaţă este făraşul şi el şi l-a făcut pe al lui când avea doar 4 ani. Meseria se deprinde simplu ca şi vorbitul: stând în mijlocul alor tăi şi făcând ceea ce vezi, fără stres, fără termene limită.
Deşi nu are decât 2 clase, meseria lui presupune multă geometrie şi matematică pe care le-a învăţat, pe nesimţite, lucrând.
“Dacă făceam 8 clase, eram în locul lui Iohanis. Dacă făceam 12, eram în locu’ lui Obama”, spune râzând tânărul meşter, dându-şi bretonul lung după urechi, cu gesturile unui cântăreţ de muzică latino.
Sub ochii tinerilor cercetători a făcut un făraş, două tăvi de pus la sobă, fluiere şi un inel în formă de inimă, toate din tablă şi fără să folosească cui sau alte metode de lipit, doar din lovitura de ciocan şi pe sistemul încastrării.
Familia Gabor este mare şi foarte cunoscută pe Clisura Dunării. Istoria ei aici merge înapoi, în anul 1972, cand bunicul lui Matei a venit în Sviniţa. Dupa 6 ani, s-a mutat în Eşelniţa unde locuiesc şi muncesc până astăzi trei generaţii de meseriaşi.
“Cele mai importante sunt foarfeca de tablă şi ciocanul. Tabla se poate măsura cu palma, degetul, dacă ai ochi, nu-ţi trebuie metru. Putem face orice din tablă: jgheaburi, turle de biserici, tăvi, făraşe, găleţi, burlane, acoperişuri, fluiere, ce dă comanda omu’ aia facem. Pentru burlane există o maşinărie “roluitor”, iar pentru încheiatul falţurilor “zigmaşina”,. E nemţească din fontă, nu se mai fac astăzi aşa. Şi iată şi markerul gaboresc…” (Matei îşi umezeşte arătătorul cu limba, trage o linie orientativă pe făraş şi taie).
Vorbeşte în timp ce mâinile meşteresc orice doreşte publicul cercetător: inel, scrumiere în formă de inimă, fluiere, nicio bucată de tablă nu rămâne nereciclată. Când munceşte şi privirile îi sunt concentrate pe ciocan, pe tablă, pe ceea ce urmează să i se nască în mâini, Matei poate vorbi liniştit despre lucruri personale, despre obiceiurile lor, despre filozofia de viaţă a gaborilor.
“Noi nu ne angajăm. Bătrânii spun că nu e voie, te faci de râs, că nu te descurci singur. Am avut 3 neveste până acum şi am doi copii. Mi-a murit tatăl când aveam 14 ani. Părinţii au fost despărţiţi 10 ani. El a mai avut în acest timp 17 neveste, apoi a murit în accident. Suntem trei fraţi şi o soră: Gabi, Mihai şi Mândra. Mihai are 9 clase, iar Mândra 8.”
Stilul glumeţ, autoironia, felul său uşor abordabil sunt, de fapt, parte din arta sa. Tinichigii lucrează la casa omului în mare parte şi, de aceea, trebuie să se facă plăcuţi, să ştie să negocieze, să depăşească eventualele probleme, conflicte prin dialog, umor.
“ La noi toată familia are aceeaşi meserie. Un gabor care nu ştie să dea cu ciocanu’ e ca un parlamentar care nu ştie să fure.”
Ajungi în Eşelniţa şi doreşti un suvenir mai special făcut la comandă? Matei şi familia lui sunt cea mai bună soluţie. Nu ai cum să nu observi nişte bărbaţi mustăcioşi cu pălării negre, urmaţi, la un metru în spate, de soţiile lor în fuste lungi înflorate. Sunt uşor de abordat şi glumeţi: o sursă vie de cultură gaborească şi nişte meşteri desăvârşiţi.