Când avea cinci ani, Corina Ciolan își dorea mult o păpușă. De fapt, prima ei păpușă. Una frumoasă, „cu păr adevărat”, nu din plastic, lung și negru. Locuia aproape de granița cu Bulgaria, în satul Pietrișu din Giurgiu, iar tatăl muncea cu ziua la oameni. De fiecare dată când pleca de acasă, îl ruga să-i aducă o păpușă. „Nu pot să promit”, spunea el.
Într-o zi, când au mers la oraș și au intrat într-un magazin de jucării, Corina n-a mai vrut să plece. „Tată, vreau și eu păpușa aia!”, a spus, arătând spre una într-o rochie cu flori. Au cerut-o vânzătoarei și Corina a rămas uimită cum păpușa închidea ochii și râdea.
După câteva minute, i-au înapoiat-o vânzătoarei. „Doamnă, știți ceva, să puneți păpușa asta sus, s-o păstrați, că o să trecem noi pe-aici s-o luăm. Acum ne grăbim, nu mergem direct acasă.”, a spus tatăl. Corina a sperat că, într-o zi, se vor întoarce după ea. Nu au făcut-o însă niciodată.
Pe la șase ani, într-o dimineață, s-a trezit pe pernă cu o păpușă puțin mai mare de o palmă. Nu era exact cum și-o dorea, dar avea ochii căprui și părul de tăciune, tot ce conta. Nu știe cum a făcut tatăl rost de ea, nu i-a zis niciodată.
Ajunge s-o vezi pe Corina, o tânără de 29 ani cu părul lung și negru pieptănat într-o parte, cum povestește cu voce domoală și, uneori, cu lacrimi în ochi, despre copilăria plină de lipsuri, ca să ți-o imaginezi drept o fetiță timidă, silitoare și ascultătoare, un copil „chiar prea cuminte”, după cum spune directoarea școlii din localitate.
A crescut alături de doi frați mai mari și două surori mai mici, pe care le-a îngrijit ca o mamă în timp ce părinții erau plecați la muncă prin sat. S-a deprins repede cu responsabilitățile. Când a început să meargă la școală, și-a dat seama că vrea să trăiască toată viața între copii. Își dorea să devină învățătoare sau medic pediatru.
Într-o comunitate în care locuiesc preponderent romi și încă se practică măritișul timpuriu, Corina a fost învățată de părinți că școala e mai importantă. Nu este căsătorită și nu are copii. Deși a terminat doar opt clase, i-a susținut pe ceilalți frați să-și continue studiile.
* Piesă de teatru forum cu tema căsătorie timpurie.
Doi dintre ei au terminat facultatea, ceilalți sunt la liceu. „Eram prea sărmani atunci”, povestește despre perioada când a absolvit ea gimnaziul. S-ar reapuca oricând de școală, dar deocamdată trebuie să țină în picioare casa. „Eu spăl, eu gătesc, eu fac curățenie.” Face totul cu plăcere, pentru că adoră ordinea, iar munca în bucătărie o relaxează.
Corina e unul dintre oamenii pe care e foarte ușor să nu-i vezi, pentru că se pune tot timpul pe planul doi.
„Acolo mă simt bine. Să fiu de ajutor, să lucrez, dar în spate.”
Locul în care iubește cel mai mult să muncească, de la vârsta de 17 ani, e la programele cu copii ale bisericii evanghelice din sat, pe care a fondat-o tatăl său. Lucrează cu 50 de copii din comunitate, pe care îi învață jocuri, cântece și poezii, dar și cum să se spele pe dinți și să îngrijească o grădină.
Una dintre cele mai mari bucurii e când le împarte, de sărbătorile de iarnă, cutii cu dulciuri, pastă de dinți și jucării, pe care le primește din străinătate. Vara merge să ajute copii și din alte localități din sudul țării.
O mișcă întâlnirile cu ei, cum a fost cea cu un băiat înalt de 14 ani de la orfelinat, care s-a întâmplat să vină la program. La sfârșit, s-a îndreptat spre ea hotărât. Mică de statură cum e, s-a temut puțin, neștiind ce intenții are. S-a relaxat când a luat-o în brațe și i-a zis că i-ar fi plăcut ca mama lui să fie ca ea. „De asta îmi place să stau în spate. Parcă ești mai aproape de oameni decât în față.”
Visul ei e ca toți copiii din comună să aibă o bună educație, atât acasă, cât și la școală. Schimbările nu vin peste noapte, dar se văd. Copiii au prins încredere în ea și vin să-i ceară sfatul. Deja i-au trecut două generații prin mână.
Deși crede că tinerii ar trebui să se căsătorească după vârsta de 20 de ani, se bucură când vede că unii fac pasul la 18, nu la 14 ani. Din 2013, s-a implicat și în activități ale unor ONG-uri în comună, de la întâlniri cu tinerii, la repetiții de teatru forum sau proiecte de reabilitare a caselor.
În urmă cu cinci ani, când a mers din nou în oraș cu tata, i-a zis că vrea să-și cumpere niște fructe, dar s-a dus să-și caute o păpușă, una așa cum și-a dorit, ca un bebeluș care râde și plânge. La întoarcere, i-a spus tatălui: „Acum n-a trebuit să-ți zic să-mi mai iei.
„Mi-am luat păpușă singură.”. O ține acasă, are propriul pătuț și cărucior. În ultima vreme, i-a dat-o să se joace nepoatei sale, în vârstă de un an. Și-a împlinit dorința, acum e mai important să-i ajute pe ceilalți să și le realizeze pe ale lor.
