Text de: Irina Vasile, voluntar Asociația Alma, Malu Mare, Dolj

Nu facem nimic numai pentru noi

Fac voluntariat de un an de zile și simt că am crescut

Comunitatea Malu Mare este destul de dezvoltată. Implicarea în anumite proiecte dezvoltă comunitatea și îi încurajăm pe tineri să se implice alături de noi.

Tinerii și-au dat seama că pot mai mult și se implică în viața comunității, înainte ei nu gândeau că ar putea face anumite lucruri. Dacă oamenii vor să se schimbe, o pot face, dar numai din interior, dacă își doresc acest lucru. Eu cred că se pot schimba și ceilalți. Foarte mulți fac voluntariat și le place mult acest lucru. Este foarte important pentru comunitatea noastră.

Înainte, fiecare era pentru el, nu era pentru comună. Tineretul vedea să facă numai pentru el și nu se gândea să îl ajute și pe veciunul, acum au început să facă și pentru ceilalți. Sunt mulți care voiau să se implice, dar nu știu în ce constă voluntariatul și cum ar putea să ajute. Vin și întreabă: ce faci tu ca voluntar? Le zic ca, în primul rând, trebuie să își dorească acest lucru. Eu încerc să atrag cât mai mulți tineri să vină spre noi, să dezvoltăm comunitatea noastră.

Oamenii au început să își dea seama că în alte comune sunt mai multe lucruri și vor să facă și la ei acasă ce văd la alții. Sunt din ce în ce mai multe proiecte și ne dorim să avem din ce în ce mai mulți voluntari. Ne dorim să își dea seama că face aceste lucruri și pentru ei, nu facem nimic numai pentru noi.

Pe mine m-a schimbat mult această implicare, este o satisfacție foarte frumoasă că pot să ajut. Fac voluntariat de un an de zile și simt că am crescut. A face voluntariat înseamnă să faci ceva pentru comunitatea ta. Mă motivează să văd că se pot face multe lucruri și la noi în comună. Unde este nevoie de mine și mi se cere ajutorul, acolo merg și fac ce pot.

Dezvoltarea comunitară presupune de cele mai multe ori schimbări de mentalitate, care sunt foarte greu de măsurat. Metoda Most Significant Change (MSC) este o metodă participativă de monitorizare și evaluare, care pe parcursul aplicării generează perspective diferite, complementare despre schimbările apărute într-o comunitate. De asemenea, aplicarea metodei implică beneficiarii care pot decide singuri și participativ care este schimbarea cea mai importantă pentru comunitatea în mai multe domenii de activitate.