Doamna Marilena Iosifaru, membra noastră fondatoare, a cusut de când era copil, de prin școală. A învățat de la mătușa să coasă pe pânză de casă, pe ii, pe vâlnicuț. „Am învățat să țes fote (costum din ie și fotă), bete, pentru că mama mea lucra pentru sat. „Eram cu caprele, cu oile și cu furca să cos. Am lucrat la Artizanat la Curtea de Argeș, am făcut fețe de mese și ii, până la democrație”.
La Secția Arte Populare Pitești s-a făcut o clasă de meșteșug la școala din Corbeni, pentru copiii de aici,unde Marilena a început să predea, din 2010, când devenise deja un meșter cunoscut pe la târguri.
În 2013, o profesoară de la școala din Corbeni, doamna Martinescu, a ieșit la pensie, și i-a povestit Marilenei și altora cum într-o comună de pe lângă Pitești s-a născut o asociație care a făcut proiecte pentru comunitate. Așa s-au gândit să înființeze una și la ele în comună.
A fost o cafenea, unde lumea a venit cu mai multe cereri, pentru bătrâni, pentru tineri, unii au vrut muzeu, alții atelier. Au reabilitat o fântână. În 2015 au amenajat un loc de joacă și au creat Atelierul Zestrea Bunicilor, unde lidera este doamna Marilena, 67 ani. „Pentru mine e important. Se pierde tradiția, oamenii nu mai îmbracă în costum popular, fiind zona asta turistică și s-au mai făcut pensiuni, e păcat să nu promovăm, că avem cu ce ne lăuda. Să-i învățăm pe cei mici și cei mari să coasă. Asta e istoria noastră”, spune femeia.
Au luat clădirea pentru atelier prin parteneriat la primărie, în centrul comunei vizavi de primărie, au renovat-o. Era jalnic, au reparat pereții, au pus șemineu fiindcă nu avea încălzire, au pus un meșter tâmplar să le facă războaie de țesut, au cumpărat o mașină de cusut și diverse materiale: lână, pânză, urzeală pentru preșuri, bumbac.
La șezătorile de miercuri și vineri vin și copii, și femei, și uneori au cereri și din satele vecine. Femeile au făcut materie primă pentru preșuri și au țesut trăistuțe.
La Corbeni, în sate, nu mai sunt întreprinderi, e zonă de munte, oamenii se ocupă cu creșterea animalelor și cultivatul pomilor fructiferi, așa că atelierul poate deveni o ocazie bună ca femeile să-și câștige și ele existența.
Toată lumea vrea să câștige, și voluntarii îi găsești greu, sunt și tineri, dar nu e ca într-un oraș când nu au ce face acasă, la țară lumea are ce face.