Marius a vrut de mic să fie „oaia neagră” a familiei Dobre. Și-a dorit să facă lucrurile diferit așa că a început să asculte multă muzică, fără să se lase influențat de tatăl lui, care era muzician și cânta la chitară bas.
A devenit atras de hip-hop, a început să compună versuri, să viseze că este pe scenă, cunoscut pentru muzica lui.
În copilărie, Marius a ținut visul său ca pe o pasiune pentru că îi era frică de cântat, însă când au murit bunicii a început să cânte pentru ei, în amintirea lor. Fuseseră singurii cărora le povestea ce făcea, le spunea versurile și planurile lui.
Am uitat într-un an să îi cumpăr ceva bunicii mele de 8 martie. Cred că aveam 8 sau 9 ani. După două zile, i-am dus flori din grădină. Mi-a mulțumit și mi-a zis că aștepta și două versuri lângă ele. Bunica Maria era lângă mine tot timpul și zâmbea mereu.
Acum, la 17 ani, și-a făcut trupa THC (talent, har, creativitate) și încearcă să aibă cât mai multe experiențe în domeniu. Are un studio improvizat acasă unde „trage melodii” cu prietenii în weekend și face versuri pentru a promova proiectele “Asociației comunităţii Eşelniţa Cazanele Dunării.”
În 2011, verișoara lui l-a luat la niște activități cu tinerii din comunitate și așa a descoperit voluntariatul. A început cu dansuri, apoi s-a implicat în tot mai multe proiecte.
Cel mai mult mi-a plăcut să mă implic în proiecte de ecologizare. Ne-am strâns mulți tineri și am reușit să facem dintr-o muncă o joacă. Ne-am plimbat, am adunat gunoaie, am făcut asta împreună.
“Asociația Comunităţii Eşelniţa Cazanele Dunării”există din 2005. Prin proiecte, echipa lor își dorește să implice localnicii și autoritățile să valorizeze resursele locale și să dezvolte locul în care trăiesc.
Anul acesta, pe 30 ianuarie, toată comunitatea s-a mobilizat pentru a pregăti Gala Voluntariatului, un eveniment destinat promovării voluntariatului și a recunoașterii celor care s-au implicat în proiectele asociației de-a lungul timpului.
Clara Tîrcă, unul dintre fondatorii organizației, știa de talentul lui Marius și i-a propus să aibă un moment muzical în acea seară.
Am fost pregătit, simțeam că publicul este cu mine, eram motivat, dar aveam o stare de amețeală de la emoții. La început țineam ochii în pământ pentru că era multă lume în sală. Pe parcurs mi-am revenit, am simțit oamenii aproape de mine, colegii mei au urcat pe scenă și au cântat refrenul piesei. A fost un moment intens, au trecut două zile de la eveniment și eu încă aveam emoții mari.
Știu un singur lucru, că trebuie să ajut comunitatea și încerc tot timpul să fac asta. Să avem respect și să fim uniți. Dacă nu vom fi uniți, nu vom ajunge prea departe.
Eșelnița, un nume de neuitat
Eșelnița, unde totul e minunat
Eșelnița, sunt mândru că am ajutat
Și o să spun aici: Eșelnița, te-am schimbat!