Material de: Luminița Drîgnei, Ocolna, Dolj

Dreptul la o viață mai bună

Cum a adus o centrală termică o comunitate împreună

Fotografii de George Popescu

Grupul de inițiativă Ocolna a dotat grădinița din comunitate cu o centrală termică pentru 133 de copii. 

Cum a adus o centrală comunitatea împreună și ce efecte a avut această schimbare asupra copiilor și mamelor, a povestit educatoarea din Ocolna, Luminița Drîgnei.

“La grădiniță, eu mă ocup de activitățile cu copiii, de relația cu părinții și cu școala. Am avut un parteneriat bun, ne-am implicat toți.

În afara orelor de la grădiniță, sunt și voluntar, am fost la numeroase familii să vorbesc cu ele despre educație, despre condițiile în care trăiesc, să vedem cum le putem ajuta. Am strâns fonduri pentru fiecare copil aflat în dificultate financiară. E o muncă mare, dar atât de necesară.

Avem și activități cu mamele. Cele mai multe sunt analfabete, dar entuziasmate să deseneze, să pună mâna pe o pensulă. Au început să învețe cântece, poezii, să recunoască cuvinte și să își dorească să citească și să scrie. Am început să le învățăm și alfabetul.

De când avem centrala termică la grădiniță, s-a schimbat mult dinamica unei zile pentru că acum avem condiții, avem și noi o grădiniță ca la oraș. Înainte erau sobe de teracotă vechi de 20 de ani. Sobele se încălzeau abia după 2-3 ore și nu era aceeași temperatură peste tot.

Cea mai importantă schimbare este frecvența. Mamele sunt satisfăcute că cei mici nu se mai îmbolnăvesc, că e cald. E important să vină la grădiniță. Când vin aici, beneficiază de educație, învață lucruri noi, acasă e greu să aibă ce au aici. Dacă vin aici, e extraordinar.

Poate multora li se pare un lucru mărunt că avem o centrală, dar ea a schimbat totul pentru educația acestor copii.

Povestea comunității din Ocolna, județul Dolj, a fost culeasă și selectată prin metoda Most Significant Change (MSC). Dezvoltarea comunitară presupune de cele mai multe ori schimbări de mentalitate, care sunt foarte greu de măsurat. MSC este o metodă participativă de monitorizare și evaluare, care pe parcursul aplicării generează perspective diferite, complementare despre schimbările apărute într-o comunitate. De asemenea, aplicarea metodei implică beneficiari care pot decide singuri și participativ care este schimbarea cea mai importantă pentru comunitatea în mai multe domenii de activitate.